Gânduri despre mama…

Mama! Ce cuvânt înălţător! Primul nostru cuvânt! Un chip sfânt îmi apre în faţa ochilor atunci cînd îl rostesc! Ea, e cea mai scumpă fiinţă din lume. O iubesc încă de când era în burtica ei fermecată.
Ea este persoana care mereu m-a îndrumat pe drumul cel mai bun! Acuma, când sunt departe de ea, mi-o amintesc cu faţa senină ce mă privea şi mă urmărea de fiecare dată cînd plecam de acasă. Mânile ei blajine şi istovite de atâta muncă au ştiut întotdeauna să ne mângie chipul şi să ne şteargă lacrimile de pe faţă în urma unei certe cu fraţii mai mici.
Sărmana mamă…atâtea griji şi necazuri a purtat pe umerii, încât timpul fără milă şi anii i-au încărunţit părul. Viaţa a fost prea dură cu ea, căci a rămas singură de la o vîrstă prea tânără. A împărţit cu noi şi cea mai mică fărâmă de pâine, uneori rîmânea flămândă pentru a ne vedea pe noi împăcaţi. Sinceritatea şi bunătatea ei fără margini, îi dă puetri să reziste şi să mai uite de grijile cotidiene.
Uneori regret mult faptul că nu sunt lângă ea, ca să o susţin şi să o ajut. Dar cred că în sufletul ei mă iartă şi mă înţelege, pentru că şi eu voi fi mamă cândva.
Anume ei, îi sunt datoare cu un respect profund, îi mulţumesc că m-a adus pe lume. Iar împreună cu Dumnezeu, mi-a dăruit cel mai frumos cadou — viaţa.
Primul zîmbet, primul pas, primul cuvânt, copilăria cu misterul ei, sunt strâns legate de fiinţa cea mai divină-mama.
Este bună, dar în acelaşi timp şi dură, aspră când facem câte o trăsnaie. Are o anumită doză de cruzime, de aceea îi ştim de frică din cuvântul pe care îl rosteşte.
Este ca o carte de poveşti ce mi-a dezvăluit ce e bine şi ce rău, ce e frumos sau urât, ce lucruri sunt cinstite şi care nu sunt! Când îmi este alături mă simt mult mai bine, mă simt mai în siguranţă şi mai sigură. Numai ea face ca totul să-mi se pară uşor, are întotdeauna cea mai bună soluţie la problemele mele.
Ea este cea care m-a marcat în viaţă, cea care mi-a călăuzit paşii. Mama rămâne a fi pentru mine fiinţa căruia îi acord o mare importanţă.
Cu privirea ei caldă şi ocrotitoare, ne va urmări fiecare pas al nostru, pentru a fi mai sigură că orice greşeală pe care o vom face, vom reparau cândva.
Tot ceea ce avem şi ceea ce vom avea, viitorul, prezentul şi trecutul, îl datorăm mamei, celui mai bun prieten pe care îl avem alături în clipele grele.

Şi iar sărăcia…

www.rombel.com

Oamenii percep în mod diferit sărăcia. Pentru unii, sărăcia înseamnă un ban pe care nu-l au pentru a achita căldura, de aceea suferă de frig. Alţii nu-şi pot permite să cumpere un bun vital sau a plăti studiile. Sărăcia, însă, înseamnă mai mult decât lipsa de bani pentru a cumpăra pâinea cea de toate zilele. Păturile socialmente vulnerabile nu numai că se alimentează prost şi sunt expuse mai mult bolilor, dar şi au acces limitat la educaţie, ocrotirea sănătăţii, au un statut social mai jos şi deseori nu iau parte la luarea deciziilor. Sărăcia însă înseamnă nivelul redus de venituri, consum şi ocupare a forţei de muncă, alimentaţie insuficientă, stare proastă a sănătăţii, acces limitat la educaţie, posibilitatea limitată de a influenţa propriul nivel de trai.Una dintre cauzele sărăciei este nedezvoltarea economică a ţării, alcoolismul, consumul de tutun şi alte droguri, prea mulţi copii, şcolarizare redusă. Iar efectele acestui fenomen sunt uneori dezastruoase ca de exemplu: se comit multe furturi, violenţă, migraţii, epidemii, boli ca SIDA, conflicte, analfabeţi, sinucideri, stres. În Republica Moldova sărăcia poate fi redusă doar în urma creşterii economice şi a extinderii egalităţii veniturilor populaţiei, deci a distribuirii lor egale. La această concluzie au ajuns sociologii din cadrul Institutului de Politici Publice a «Barometrului de Opinie Publică », Chişinău. Astfel, în perioada de 28 octombrie, a fost efectuat un sondaj cu tematică diversă, pe un eşantion de 1100 persoane din 76 localităţi. Una dintre problemele puse în discuţie a fost nivelul de viaţă şi calitatea vieţii. În acest context, menţionăm că majoritatea populaţiei contiunuă să fie îngrijorată de preţuri (72 % în creştere făţă de barometru precedent) şi sărăciei (54 %, în descreştere faţă în comparaţie cu barometrul anterior ) şi şomaj (34 %). După  cum ne-a explicat Viorel Cibotaru, director de programme din cadrul Institutului de Politici Publice, «îngrijorarea faţă de preţuri este mai pronunaţată în cazul persoanelor în etate (82%) şi a locuitorilor din mediul urban (76%). Iar majoritatea populaţiei (53%) susţine că viaţa este aproximativ la fel cu cea de acum un an, iar fiecare al cincilea locuitor al ţării o apreciază drept mai proastă». Una din cauzele sărăciei sunt salariile mizere. În ţara noastră salariul constituie doar a patra parte din venitul disponibil al familiilor sărace. Nivelul scăzut al pensiilor, îndemnizaţiilor sociale şi al compensaţiilor provoacă extinderea substanţială a sărăciei (59, 1%) îndeosebi în rândul gospodăriilor casnice, a căror sursă principală de venituri sunt transferurile sociale. Din cauza şomajului şi a muncii care nu este remunerată, mulţi tineri îşi văd viitorul prin ţările Europei. Astfel, Mariana, studentă anul III, ULIM, a declarat că:  «după absolvirea facultăţii, nu se gîndeşte măcar nici pe un minut să rămână să activeze aici. Realizez în ce situaţie sunt părinţii mei, muncesc la sapă, iar munca lor este răsplătită mai cu nimic. Atunci apre întrebare, cum să ne întreţină pe noi 3, căci suntem deja adulţi». Suntem o ţară mică, dar cu probleme enorm de mari, iar sărăcia este o problemă care este pusă în discuţie de multe ori de către conducerea ţării, însă fără rezulatate majore.

Ora de meditaţie

Noaptea de dese ori , când luna se iveşte pe cer, iar stelele răsar încet una câte una, eu rămân singură şi meditez. Îmi place la nebunie singuratatea, atunci când gândul mă poartă departe…departe.. Iar în melencolia ce îmi cuprinde odaia, îmi răsună o frază spusă odată de un om foarte drag mie, «Viaţa D-zeu ţi-o dă, şi tot el este acela care ţi-o ia». Da, este o frază care te face să meditezi uneori prea mult.
Cît e de bine să fii fericit, să nu ai nici o grijă, nici o durere care îţi încetineşte cursul existeneţei tale.
Timpul, cel mai mare duşman al nostru, trece la fuga, iar noi rămînem si ne trăim existenţa, pe când alţii rămân în umbra memoriilor noastre.
Era şi el un om plin de viaţă, cum obişnuiesc bătrînii să o spună, îi plăcea viaţa şi totodată o iubea  aşa cum iubeşte pasărea libertatea cerului . Când nu aveai pe umărul căruia să plîngi, el întotdeauna ţi-l oferea cu mare plăcere. Nimeni nu se compara cu el, avea ascuns undeva în el acel sâmbure al neobişnuitului. Putea să zâmbească, să vorbească cu mult calm, şi totodată putea cu mare măiestrie să ascundă lumii că sufletul lui nui este măcinat de multe necazuri.
Mă trezesc din amintirile frumoase şi simt uneori că lumea e atît de grea, încât mă copleşeşte cu apăsarea ei. Aş dori să găsesc ceva de care să mă agăţ pentru a mă îndrepta, dar nu există nimic care să mă ajute. Tăcerile mele sunt ca o răzbunare. Iar uneori îmi vine să strig cu glas tare, «De ce?», de ce tocmai el a trebuit să părăsească această lume care îi aparţinea în totalitatea lui? Viaţa cu unii e prea dură…
Încep să-mi cadă încetişor picături grele pe obraz…Parcă cineva îmi mîngîie obrajii cu o vrajă ascunsă, parcă cuiva îi este milă de mine, iar cineva îmi dezmiardă chipul. Să fie el oare?
A fost doar un vis, căci relitatea e mult mai dureroasă, căci doar pe umărul lui puteam plînge, căci altcineva nu a încercat să-mi tămăduiască rănile sufleteşti. De când a dispărut el, toţi s-au făcut a nu mă cunoaşte, dărămite să te mai întrebe «Cum o mai duci?».
Era o zi de duminică, hotărâse să ne dădăcească cum ştia el mai bine, ne pregătea cum a ştiut el mai bine pentru zborul din cuibul fără de griji în lumea mare. Eram prea naivi, ca să ne dăm seama care este cauza acelei grabe, abia peste cîteva zile, ne-am dat seama că el a hotărît să parcurgă o cale fără de întoarcere.
A iubit mult viaţa, iar tocmai când i-a fost mai dragă lumea, ea l-a dezamăgit, l-a înşelat şi l-a părăsit.
A fost o oră de meditaţie foarte apăsătoare, mi se pare totul palid şi fără rost, îmi amintesc ca prin negură cum arată soarele, ce culoare are cerul, cum e iarba şi vântul, am uitat cum sunt cele care me definesc! Simt totul fără să văd. Mi-e sufletul greu de neîncredere adunată de atâta timp. Am obosit să mă lupt de una singură în lumea aceasta mare şi plină de străini ţi de oameni în care nu poţi avea încredere. Îmi chem gîndurile cu greu, căci în mine e un gol mare. Nu pot să fug de nimic, fiindcă urăsc laşitatea, nu pot să vorbesc cu nimeni, fiindcă nu am încredere.
Am încredere doar în ziua de mâine, care poate va fi mai bună!